Cariera de fotbalist a unui puști de la formația Under 19 a celor de la Sevilla este pusă serios în pericol de o intrare criminală a unui adversar.
Portarul celor de la Boca Juniors, Jose Aquino Allende, a avut o intervenție incalificabilă asupra lui Jose Manuel Rodriguez, cu atât mai mult cu cât partida dintre cele două formații avea caracter amical.
După această accidentare groaznică, verdictul medicilor a fost crunt pentru tânărul fotbalist al Sevilliei: dublă fractură de tibie și peroneu.
Pe lângă tacklingul grobian al goalkeeper-ului de la Boca, merită menționat, tot în sens negativ, și modul în care a judecat arbitrul această fază. Centralul i-a acordat doar cartonaș galben agresorului.
Meciul dintre Boca Juniors și Sevilla s-a disputat vineri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER